Opinia Gorjului

Angajat al carierei Roșia, bătut de hoții de fier vechi

Un angajat din cadrul E.M. Roșia, de 44 de ani, din Fărcășești, a fost snopit în bătaie de trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, din Rovinari și Fărcășești, pe care le-a surprins în timp ce transportau cu o căruță traverse metalice. Cei trei au devenit violenți și l-au lovit în cap și în corp cu o bâtă.

„Totodată, bărbații ar fi lovit cu huluba atelajului partea stânga spate a unui autoturism, producând avarierea ușoară a acestuia. Persoanele au abandonat pe partea carosabilă a drumului județean 674 B cele 4 traverse metalice, în lungime de aproximativ 6 metri, care ar fi fost sustrase din zona unei benzi transportoare din cariera E.M. Roșia și au părăsit locul faptei. La fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță care a transportat persoana vătămată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere și furt calificat“, transmite IPJ Gorj.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Șoferul care a provocat accidentul mortal în care a murit polițista Beatrice nu ar fi trebuit să fie la volan!

admin

În arest după ce au agresat un tânăr pe o stradă din Târgu Jiu

admin

Amendați pentru că au consumat băuturi alcoolice în locuri publice

admin

Spitalele din Gorj vor primi aproximativ 200 de miliarde de lei vechi, în urma vizitei efectuate de Ministrul Sănătății

admin

Alegeri Parlamentare 2024 LIVE UPDATE. Unde votează românii? Cum poți afla secția de votare la care ești arondat

admin

A fugit din izolare la furat

admin

Al cincilea pacient transferat de la Spitalul Târgu Cărbunești a murit

admin

Îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri confiscate din Târgul auto

admin

Tânără din Bâlteni, acuzată de tentativă de omor. A lovit cu un cuțit un bărbat

admin

Prefectura Gorj a rămas fără șefi

admin

Cinci oferte au fost depuse pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj

admin

Cine este noul șef al DSP Gorj

admin

Mihăiță Troacă, primarul comunei Padeș, condamnat pentru evaziune fiscală

admin

Căsătorie de Valentine’s Day! Doi tineri și-au unit destinele la Poarta Sărutului

admin

Doi bărbați au fost reținuți pentru violență

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult