Opinia Gorjului

Al cincilea pacient transferat de la Spitalul Târgu Cărbunești a murit

Un al cincilea pacient transferat de la Spitalul Târgu Cărbunești a murit, în această seară. Ultimul decedat este o femeie de 72 de ani, care se afla la terapie intensivă. “Din păcate, o altă pacientă care fusese transferată vineri de la Spitalul Cărbunești a decedat. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani.

Era internată la secția ATI din clădirea SJU de pe strada Tudor Vladimirescu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Trei pacienți au decedat, după transferul la Târgu Cărbunești, iar alți doi au murit la spitalul Covid. Unitatea în care erau internați 150 de pacienți, dintre care 15 la ATI, a rămas vineri dimineață fără oxigen. Un dosar penal, pentru ucidere din culpă, a fost deschis și se află în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Articole recomandate

Când ar putea fi redeschis parțial Spitalul Târgu-Cărbunești?

admin

Fără vouchere de vacanță la primăria Tg-Jiu și Rovinari

admin

Taximetrist dat dispărut, găsit mort într-o pădure de lângă Târgu Jiu

admin

Atenție la cetățenii care revin acasă din diaspora

admin

Inspectorii D.S.V.S.A. Gorj în control la agenții economici

admin

Romanescu despre Stadionul Municipal: eu, ca primar, nu mă mai grăbesc!

admin

Motelul Lainici, transformat în sediu pentru Ocolul Silvic Eparhial

admin

Tânără din Bâlteni, acuzată de tentativă de omor. A lovit cu un cuțit un bărbat

admin

Primarul din Albeni recunoaște într-o filmare ca a primit ȘPAGA

admin

Șoferul care a provocat accidentul mortal în care a murit polițista Beatrice nu ar fi trebuit să fie la volan!

admin

Doi tineri din Stoina, reținuți după ce au bătut o femeie

admin

Alegeri Parlamentare 2024 LIVE UPDATE. Unde votează românii? Cum poți afla secția de votare la care ești arondat

admin

Schimbare la conducerea IPJ Gorj, Decebal Drăghiea, detașat la Slatina

admin

Proiect pentru asfaltarea unui nou drum turistic

admin

Școlile vor funcționa cu prezență fizică acolo unde rata de incidență este sub 3 la mie, fără a mai fi condiția vaccinării

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult