Opinia Gorjului

Agresiune sexuală la Primăria Bustuchin

Agresiune sexuală la Primăria Bustuchin. Aurel Gheorghe, șoferul primarului Ion Ciocea, este cercetat penal după ce, miercuri, ar fi agresat-o sexual pe colega sa de muncă, Simona Popa, referent achiziții publice în cadrul instituției.

“La data de 7 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Sectiei 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați, de către o femeie, de 38 de ani, din comuna Bustuchin, cu privire la faptul că, în ziua de 6 ianuarie a.c., în timp ce se afla pe raza comunei Bustuchin, ar fi fost agresată sexual, de către un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie pentru sursa citată.

Cei doi angajaţi ai Primăriei Bustuchin au fost trimiși de primar cu treabă în localitate. În timp ce se aflau în maşină, şoferul, care este căsătorit şi are doi copii, ar fi început să-şi pipăie colega, care la rându-i este căsătorită, aceasta reuşind să-l oprească cu greu pe individ. Femeia a povestit acasă cele întâmplate și a venit a doua zi la muncă împreună cu soțul ei, pentru a-i cere explicaţii primarului Ciocea. Ulteror, au depus plângere penală la postul de poliţie.

Articole recomandate

Un minor de 17 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Mama a alertat poliția

admin

Grup de turiști blocați cu microbuzul pe Transalpina

admin

Zeci de percheziții la suspecți de contrabandă cu țigări și alcool

admin

Fost polițist, condamnat la închisoare cu executare

admin

Accident de muncă stația CFR Tg-Jiu

admin

Familia Luizei, fata dispărută la Caracal, testată cu detectorul de minciuni, la Tg-Jiu

admin

Mașină parcată în curtea Serviciului de Ambulanță Novaci a fost furată

admin

Fetiță izbită de o mașină

admin

Mai mulți localnici au fost reţinuţi într-un scandal la Stejari

admin

Accident mai puțin obișnuit. I-a sărit airbagul și a intrat în parapet

admin

Polițiștii locali au desfășurat o razie de amploare pe raza municipiului Târgu Jiu

admin

A fost anulată parada de Ziua Națională la Târgu Jiu

admin

Doi foști primari gorjeni, condamnați într-un dosar de abuz în serviciu

admin

Au intrat peste o tânără și prietenul ei în locuință și i-au bătut

admin

Accident cu 4 victime la Tismana

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult