Opinia Gorjului

Acțiunile de violență taxate din nou de polițiști

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de o femeie de 51 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că a fost amenințată de soțul său de 55 de ani, din aceeaşi localitate. ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul, pe fondul unei neînțelegeri familiale, ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra soţiei sale. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. Totodată poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu faţă de bărbat” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P. J. Gorj.

Iar poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 51 de ani, din comuna Cruşeţ, bănuit de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea prevederilor impuse de ordinul de protecţie.

Bărbatului, deşi i s-a impus, printr-un ordin de protecţie emis la data de 19 august a.c., să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de soția sa, de 37 de ani, din aceeaşi localitate, acesta pătrunzând în locuință, fără a respecta prevederile ordinului de protecție.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

O femeie de 53 de ani a ajuns la spital în urma unui accident de muncă

admin

Minoră dispărută de la domiciliu

admin

Bătrână, jefuită în timp ce se afla la cumpărături

admin

Nepot acuzat că și-a bătut bunica

admin

S-a răsturat cu mașina pe Defileul Jiului

admin

Accident la Copăcioasa cu 4 persoane rănite

admin

S-a răsturnat cu mașina și a murit

admin

A fost prins unul dintre autorii furtului dintr-un bancomat din Polovragi

admin

Profesoară acuzată că a lovit un elev cu telefonul mobil în piept

admin

Tragedie la Văgiulești. Copil de un an și jumătate a murit, după ce tractorul s-a răsturnat

admin

A fost reținut bărbatul de 63 de ani care lăsat însărcinată o fata de 13 ani

admin

A ajuns la spital lovit de o remorcă

admin

Bărbat din Arcani căutat prin păduri cu câinii polițiști

admin

Două accidente produse din neatenție

admin

Accident la Tămășești cu trei mașini implicate

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult