Opinia Gorjului

Accident rutier pe centura Târgu Jiu

Polițiștii gorjeni au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că, pe centura de ocolire a municipiului Târgu Jiu, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce o tânără, de 22 de ani, din orașul Bumbești Jiu, conducea un autoturism, din direcția Turcinești, către Piața Centrală, din Târgu Jiu, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp.

”În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și alți trei pasageri aflați în autovehicul, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, comuna Jupânești și municipiul Târgu Jiu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Gorj.

Articole recomandate

Un copil a căzut de la etajul 2

admin

Polițiștii gorjeni au aplicat mai multe amenzi transportatorilor de lemne

admin

O șoferiță s-a urcat cu mașina pe un gard la Plopșoru

admin

Victimă o fetiță de 10 ani în urma accident rutier

admin

Accident cu șapte victime la Meriș

admin

Un bărbat a fost găsit decedat

admin

Adolescentă răpită de pe stradă

admin

Accident de muncă stația CFR Tg-Jiu

admin

Amendă de 10.000 lei pentru muncă la negru la un service auto

admin

Inspectorii ITM Gorj au controlat 41 de agenți economici

admin

Victima accidentului de la Albeni a murit

admin

Șofer recalcitrant încătușat în trafic pe o stradă din Târgu Jiu

admin

Bărbat acuzat că și-a luat la bătaie toată familia

admin

Persoană fără adăpost găsită decedată într-un fost punct pentru controlul traficului

admin

Acțiunile de violență taxate din nou de polițiști

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult