Opinia Gorjului

A plecat cu televizorul din camera de hotel


Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic, pe DN 67C Novaci, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Crasna, în care, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că transporta, în portbagaj, un televizor LCD, care era împachetat într-un sac. 

”Cu privire la proveniența televizorului conducătorul auto a declarat că aparține unui bărbat, de 56 de ani, din comuna Crasna, care i-ar fi solicitat să-i transporte mai multe bunuri din zona Rânca. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că televizorul ar fi fost sustras de bărbatul, de 56 de ani, de la un hotel din Rânca. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt” a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj.

Iar polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au identificat un tânăr, de 21 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Se pare că acesta, în perioada 1-4 martie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-o incintă nelocuită, de pe raza comunei Schela, unde un bărbat, de 37 de ani, din comuna Câlnic, avea depozitate mai multe scule electrice, de unde ar fi sustras două polidiscuri și o bormașină, în valoare de 2.000 lei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care a avut loc fapta și pentru luarea măsurilor legale față de cel în cauză.


Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Polițist lovit pe o stradă din Târgu Jiu

admin

Scandal într-un bar din Polovragi

admin

Tânăr, reținut după săvârșirea mai multor infracțiuni

admin

Transporta ilegal peste două tone de cărbune

admin

Tragedie în Vâlcea! Trei gorjeni au murit într-un accident rutier

admin

Circulația este blocată pe DN 67. Un copac doborât de un trăsnet

admin

Bărbat agresat într-o clădire abandonată din Turceni

admin

Și-a înjunghiat prietenul în fața blocului

admin

Afacerist din Târgu Jiu, bătut cu ranga pe stradă

admin

O locomotivă a deraiat la Turceni

admin

Tânără sechestrată de doi bărbați

admin

Omul de afaceri, Nelu Iordache a fost ridicat de anchetatori DNA

admin

Tânăr băut și cu viteză de 119km/h prin localitate

admin

Declarații sfâșietoare făcute de tatăl fetiței de 13 ani, umilite și bătute cu cruzime

admin

Un bărbat din comuna Dănești a furat un aparat de păcănele

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult