Opinia Gorjului

140 de sancțiuni contravenționale în valoare de 371.000 lei aplicate de poliţişti

Polițiștii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 371.000 lei, din care 136 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, trei sancțiuni au fost aplicate pentru fapte de natură economică, iar o sancțiune s-a aplicat unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei și a fost plasată în carantină instituționalizată.

Articole recomandate

Agent al Poliţiei Oraşului Novaci a fost recompensat pentru că a refuzat să fie mituit

admin

Începe calvarul! Ceartă pe bani! Condescu: Clubul a stabilit și tarifele pentru cei care doresc să folosească Stadionul. Romanescu: Nu știu ce drepturi ar putea să pretindă, în ce calitate?

admin

Gazonul de pe Stadionul Municipal, în pericol de a fi afectat de numărul mare de meciuri

admin

Trei noi cazuri de pestă porcină africană

admin

Trupul lui Petrică Mîţu Stoian, depus la sediul Ansamblului ”Maria Tănase” din Craiova

admin

Au ajuns primele doze de vaccin antigripal la Gorj. Vezi cine beneficiază de imunizare!

admin

Câte drumuri expres va avea România, hartă detaliată

admin

Ministrul Educaţiei anunţă verificări la toate unităţile de învăţământ în care rata de vaccinare a crescut

admin

Tânăr de 27 de ani, obligat să plătească păcănelele pe care le-a distrus

admin

Sala Sporturilor din Târgu Jiu, într-o continuă reabilitare

admin

Ministrul Transporturilor a anunțat reluarea licitației la „centura“ orașului Târgu Jiu

admin

Început lucrările pentru parcul din zona Narciselor

admin

Circulaţia închisă temporar pe Transalpina

admin

Aparegio preia rețeaua de apă de la Tismana

admin

Managerul spitalului din Târgu-Jiu a făcut primele declarații, după ce a fost confirmat cu coronavirus

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult